Nominalizări – Premiile Sofia Nădejde

PREMIILE SOFIA NĂDEJDE PENTRU LITERATURĂ SCRISĂ DE FEMEI,

EDIȚIA I – NOMINALIZĂRI

Juriul, din care fac parte Grațiela Benga, Cosmin Ciotloș, Mihai Iovănel, Andreea Mironescu și Adriana Stan, a desemnat cărțile nominalizate la cele patru categorii pentru prima ediție a Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei.

Astfel, la categoria Poezie au fost nominalizate următoarele titluri:

foloase necuvenite de Teodora Coman, Casa de Editură Max Blecher 2017

Borderline de Ana Dragu, Charmides, 2017

cele mai mici proze de Doina Ioanid, Nemira, 2017

Beatitudine (eseu politic) de Cosmina Moroșan, Nemira, 2017

Charles Dickens de Olga Ștefan, frACTalia, 2017.

La categoria Proză au intrat pe lista scurtă următoarele titluri:

Fontana di Trevi de Gabriela Adameșteanu, Polirom, 2018

Pelinul negru de Ioana Nicolaie, Humanitas, 2017

Supa de la miezul nopții de Marta Petreu, Polirom, 2017

O formă de viață necunocută de Andreea Răsuceanu, Humanitas, 2018

Grădina de sticlă de Tatiana Țâbuleac, Cartier, 2018.

La categoria Debut-Poezie, juriul a nominalizat următoarele cărți:

blister de Gabriela Feceoru, Cartea Românească, 2017

KOMMO. Procesiune pentru histerectomie de Iuliana Lungu, frACTalia, 2018

teritorii de Cristina Stancu, Tracus Arte, 2017.

La categoria Debut-Proză, au fost nominalizate cărțile:

Câinele de bronz de Emanuela Iurkin, Cartier, 2018

Un cal într-o mare de lebede de Raluca Nagy, Nemira, 2018

În spatele blocului de Mara Wagner, Nemira, 2017.

Juriul a ales din cărți publicate în 2017 și 2018, urmând ca volumele apărute începând de la Târgul de Carte Gaudeamus până la finalul anului să intre în competiție pentru ediția următoare a Galei. Enumerarea titlurilor nominalizate este făcută alfabetic, premiile urmând a fi decise în cursul zilei de 10 decembrie pentru a fi decernate în cadrul Galei care se va desfășura în aceeași zi, începând cu ora 19.00, la Rezidența Scena9 din București.

Tot în cadrul Galei va fi decernat un Premiu Special pentru Inovație și Contribuții Deosebite Aduse Literaturii. Anul acesta, membrii juriul și echipa organizatoare au decis ca acest premiu să-i fie decernat prozatoarei Adriana Bittel.

Cosmin Ciotloș, critic literar, membru al juriului: ”Debutând târziu, deodată cu valul optzecist, și având, aproape nativ, oroare de luminile rampei, Adriana Bittel nu s-a bucurat de recunoașterea pe care-au avut-o, în epocă, Gabriela Adameșteanu sau Dana Dumitriu. Totuși, împreună cu acestea două, ea fixează un etalon al prozei românești postbelice, în versantul ei feminin. Nu numai prin romanul Fototeca (1989), ale cărui aluzii politice s-au efasat între timp, dar care rezistă și azi, la relectură, ci și prin proza scurtă, excelentă, din volume ca Lucruri într-un pod albastru (1980), Somnul după naștere (1984) sau Iulia în iulie (1986). S-a observat, în acestea, un parfum cehovian infinitezimal de atent la nuanțele destinului feminin. Ceva, mult, din sensibilitatea discretă a autoarei înseși se topește aici, sporind efectul de autenticitate și oferind estetismului un pandant realist”.

 

###logo final_premiile Sofia NadejdeGala Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei – ediția I este un proiect al Asociației Art No More.

Co-finanțator: Fundația9

Parteneri: Rezidența BRD Scena9, Goethe Institut, Black Button Books, Colegiul Național George Coșbuc, Colegiul Național I.L. Caragiale, Colegiul Național Sf. Sava, Zarea, Dora Bloom, Cofetăria Claus, Kfea.ro.

Parteneri media: Radio România Cultural, DLITE, PEN România, Scena9, crevice.ro, elenaborras.com.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Videos, Slideshows and Podcasts by Cincopa Wordpress Plugin