”2030.ro” este un proiect al Asociației Art No More, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Cum a fost 2020 pentru tine (din perspectiva omului care scrie) cum crezi că va avea efect perioada asta asupra viitorilor ani?
Prima parte a anului trecut a adus cu el nu doar izolare, ci și neliniște, care nu a fost productivă pentru mine. Toți ai mei erau departe și, dintr-o dată, distanțele au devenit cît se poate de concrete, de reale. În afară de articolele pentru Dilema veche, n-am prea scris mare lucru. Am citit fragmentat. Lentoarea și apăsarea zilelor din primăvara trecută m-a făcut mai degrabă atentă la alte lucruri.
La începutul verii, am început, ca în joacă, să caut cărți pentru un roman, o biografie romanțată, care să pornească de la viața scriitoarei celei mai cunoscute din literatura română, Hortensia Papadat-Bengescu. Nu știu dacă în alt moment din viață m-aș fi apucat de acest proiect, acum mă bucur că l-am dus la capăt. Povestea ei despre scris, viață, iubire, m-a adăpostit și m-a vulnerabilizat în egală măsură.
Izolare. Ne-a bîntuit pe toți cuvîntul acesta în ultima vreme. Ce a însemnat pentru tine și ce a adus cu sine?
Viața mea nu a foarte diferită în izolare față de restul timpului. Literatura are legătură cu intimitatea, deci un om care scrie va sta mult în casă, în orice vremuri. Doar că, atunci cînd totul în jur părea că se schimbă, n-am putut să rămîn insensibilă. M-am chestionat cu privire la multe lucruri, inclusiv în ceea ce privește utilitatea scrisului. Mi-au lipsit locuri, m-am simțit departe de familia mea, mi-am dorit să înot, să stau la mare. Mi-am dat seama cît de importantă e rutina, cîtă nevoie avem de exterior ca să ne calibrăm interiorul.
Cum vezi Romania peste zece ani, dintr-o perspectivă mai puțin literară de această dată?
Zece ani nu sînt foarte mulți, dacă te gîndești la scară istorică. În același timp, dacă schimbi perspectiva și vezi un copil abia născut, care crește, lucrurile se schimbă major și poți „să simți” timpul în concretețea lui. În continuare mi-e greu să-mi imaginez că voi îmbătrîni aici. Și asta, probabil, pentru că îmi displac profund stilul smuls, lipsa de grijă pentru celălalt, agresivitatea în toate formele ei. Și, cu cît trec anii, răbdarea mea e și ea din ce în ce mai tocită.
Mi se pare că povestirea ta are în centru conceptul de intimitate, care la rîndul său propune un soi de însingurare și de interiorizare a sinelui. Spune-mi, te rog, cum ai defini intimitatea și dacă crezi că viitorul va aduce cu sine o lume mai intimă și mai închisă în ea însăși.
Frica de intimitate e una dintre marile spaime ale lumii noastre. Ne dorim să interacționăm, fără să partajăm. Să ne protejăm de noi înșine și de celălalt, ca nu cumva să suferim și să ne șifonăm imaginea despre noi înșine. Ajungem să preferăm apropierea pe fast forward, să ne placă celălalt pe bucăți. Ca și cînd întregul ar fi devenit un concept demodat. Cred că intimitatea, chiar dacă sinonimă cu vulnerabilitatea, cu fragilitatea, e singura care ne poate așeza o oglindă adevărată în față.
Interviu de Andreea Drăghici Foto: Robert Petreanu
Lectura: Maria Obretin
Video: Maria Nicola